Copilăria, când emigrezi…

Poate că nu există nici un moment de neliniște mai mare, când emigrezi, decât atunci când aduci pe lume un copil. O dată cu el se naște și sentimentul de culpă că l-ai dezrădăcinat și l-ai îndepărtat de ai săi, că l-ai sortit să trăiască într-o lume străină, în care nu va însemna niciodată nimic, pentru nimeni, decât TOTUL pentru părinții săi. Bunicii, unchii, mătușile și verișorii și-i va vedea prea rar. Prieteni va avea poate prea puțini. Vacanțele vor fi mai solitare și nu se va juca niciodată cu copiii de la bloc… L-ai păgubit din start de o copilărie de care să-și amintească apoi cu dor.

26133809_1523329334383717_1026849839_o (1)

Într-un parc dintr-un cartier portughez se adună în fiecare zi, în vacanțe, un grup de copii: o româncă, doi portughezi, trei rusoaice, două brazilience, un italian, un francez, un suedez și ocazional un german și o fetiță maghiară. Se dau pe role și cu skate-ul cât e ziulica de lungă și ascultă pe telefoane ultimele hituri în engleză și spaniolă. Între ei vorbesc portugheză. Majoritatea s-au născut aici, excepție două dintre rusoaice, surori, care locuiau în Donetsk. Părinții lor au hotărât să plece din țară în momentul în care au găsit cușca câinelui ciuruită de gloanțe. De pe o zi pe alta, s-au trezit într-o nouă țară, într-o nouă casă, într-o nouă școală, într-un nou cartier.

Cea mai mică a fost poreclită ” Mașa” de către copiii din cartier, datorită asemănării izbitoare cu micuța năzdrăvană din ” Mașa și ursul”.

Imagine similară

La fel ca cea din film, Mașa în carne și oase face doar năzbâtii. În primul rând, se crede un fel de Vin Diesel pe role.

Imagini pentru fast and furious wallpaper

În al doilea rând, crede cu pioșenie că protecțiile pentru coate și genunchi sunt pentru fricoși. Ori ea se crede curajoasă. Și chiar e. Nu plânge decât foarte, foarte rar. Nimeni nu mai reușește să țină socoteala tumbelor și căzăturilor cu care Mașa salută asfaltul…

Una a fost însă prea de tot. Coatele și genunchii Mașei arată așa de rău că se aleg cu un selfie. Între timp, gașca ONU Junior se organizează să meargă la magazinul arabului, din colț, să cumpere plasturi. ” Arabul” e de fapt un musulman din Bangladesh. În Bangladesh încă nu a sosit vestea că dulciurile nu sunt bune pentru copiii, așa că el le dă copiiilor din cartier cu nemiluita, bonus, de câte ori îl vizitează. Găsește în timp record și plasturii printre rafturi. Cu un drum, ia și dezinfectantul pe care îl aplică prompt pe coatele și genunchii Mașei. Cum ziceam, Mașa plânge rar, dar și când o face… În disperare de cauză, omul începe să sufle cât îl țin plămânii ca să nu o doară așa de tare. Efectul e cel scontat. Acum Mașa râde de el cât e de caraghios și îl imită umflându-și obrajii. Primesc cu toții câte o bombonică, premiu pentru curajul Mașei și aventura se termină cu bine.

Revin cu toții în parc. Este ora la care chinezul de la doi începe să cânte. Da, cântă în fiecare zi, cu fereastra deschisă, aproape mereu la aceeași oră. Are o voce foarte melodioasă. Nimeni nu înțelege nimic din ce cântă, în afară de el, dar melodia este atât de emoționantă încât copiii nu mai ascultă muzică pe telefon, nici nu mai fac zarvă, ci patinează în liniște, învârtindu-se cu brațele deschise.

Poate e un cântec despre dor. Dorul de casă, de cei dragi, de munții Chinei cei înalți, de copilărie, cine știe… Sau poate e un cântec despre Nu Kua, zeița mamă a lumii. Se spune că se simțea atât de singură în cer, încât a venit pe pământ și a început să plămădească un om din țărână. Apoi i-a dat viață. La îndrăgit atât de mult, încât a vrut să facă și alții la fel și să umple pământul cu ei. Dar nu a reușit să îi facă nemuritori ca ea. Și oamenii mureau. Iar Nu Kua trebuia să lucreze fără încetare să îi înlocuiască. Atunci a inventat Iubirea. Le-a dăruit-o oamenilor și lumea s-a umplut de copii…

Nu ne putem teme că dezrădăcinăm copiii. Ei au fost mereu ai lumii. Pentru ei lumea nu se împarte în ” noi” și „ei” și nu știu încă ce e teama, suspiciunea și nici reticența care te îndepărtează – inclusiv de cei care ar putea să-ți îngrijească rănile și să-ți aline durerile – iar la ei în cartier oricine e binevenit.

Nu știm ce doruri le vor încolți cândva în suflet, nici ce fel griji și singurătăți îi pasc, dar atâta vreme cât îi iubim și îi lăsăm să iubească, așa cum știu ei să o facă, își crează singuri, ca prin magie, o copilărie de care să-și amintească apoi cu dor.

26178800_1523271564389494_1202954183_o

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s