Balada ardelenească dedicată cuplului american căruia nu i-a mirosit fain Cluju

Foaie verde, lapte acru,

S-a pleoștit americanu,

Că la Cluj când a venit

Trenu rău i-a mai puțit

Și el are nas subțire,

Că doar chiar din SUA vine

Și acolo pute bine,

Numa a Eau de Redneck

Și e tătu lună-bec.

 

Ce să faci? Așa e, nașpa,

Peste tăt în lumea asta

Omu trebe să muncească

Ca să supraviețuiască,

Nu să stea doar în vacanță

Și să bată lumea toată,

Cu chiloți curați în geantă,

Fără bani, dar cu pretenții

Mai rău sir chiar ca și prinții.

 

Lei, dolari sau euroi

Bancomatu-ți dă la noi

Numa dacă-i ai în bancă,

Cum e și în lumea toată,

Și cazare de 5 stele,

Doar de o plătești,

Băi, vere!

 

Țugu-i, țug, nu limuzină,

Cu miros de levănțică.

Lumea vine de la muncă

Unde omu mai asudă,

Nu e ca în State, dragă,

Unde lucri doar la sală

Ș-apoi stai să zaci în vană.

 

D-aia-s number one în lume

Și asta e chiar pe bune,

Că până și șitu lor

E mai fresh de-amețitor

Decât șiturile noastre

Sau ale altor popoare

Care li-s inferioare.

America first! Because even their shit…  Sorry! … sheets smells better!  

 

A trecut un an de atunci dar, ospitalieri cum suntem, nu i-am uitat!

 

And thanks God, you are so clean! That´s amazing!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s